Noutăți IT Days 2018 - Day 1
Mai este aproximativ o lună până la cea de-a șasea ediție a IT Days 2018, 20-21 noiembrie, Cluj-Napoca. Tema aleasă pentru acest an este #BuildingTomorrow . Inevitabil, în anul acesta, de sărbătorire a României, dorim ca această ediție să devină și un pretext de celebrare a IT-ului românesc. Pe cele patru scene de la Casa de cultură a studenților vor urca specialiști locali dar și o serie de invitați speciali precum: Dermot Turing, nepotul lui Alan Turing, inventatorul inteligenței artificiale și despre care acesta a scris câteva cărți; Mark Seemann, programator, software arhitect, pasionat de programarea funcțională și OOP; Peter Lawrey, prezent a cincea oară la IT Days și unul dintre programatorii de top în Java, la nivel mondial; Peter Leeson, prezent și la ediția de anul trecut, unde a susținut una dintre cele mai bune prezentări conform feedbackului primit; Klevis Ramo, un programator pasionat de Machine Learning și Java.



































