Obiceiurile nesănătoase – Evadează din propriul cerc vicios
Auto-disciplina are un impact mai mare asupra performanței academice decât talentul intelectual – Acesta este citatul care, poate, multora dintre noi ar trebui să ne mai dea o șansă sau o speranță că putem să realizăm lucruri mărețe, că putem să fim cei mai buni specialiști în domeniul nostru sau că puterea de a ne schimba și modela este de fapt în controlul nostru. Citatul anterior reprezintă de fapt concluzia unor serii de teste și experimente ce au avut ca scop determinarea factorilor care influențează performanța și punerea acestora în balanță cu coeficientul de inteligență (IQ). Unul dintre factorii care s-au remarcat ca fiind chiar mai influent decât IQ-ul în atingerea performanței la oameni este auto-disciplina în a modela comportamentele și obiceiurile. Pentru a înțelege cum s-a ajuns la această concluzie e important înainte de toate să definim ce sunt obiceiurile (sănătoase sau nesănătoase) și să înțelegem modul în care creierul uman înregistrează comportamente sau obiceiuri noi sau mai simplu zis, învață (învață ref. la comportamente, nu a memora sau reține informații).
































