Capul lui Gogu abia se mai iţea din marea de CV-uri în care era scufundat pro- prietarul lui; dacă nu l-ai fi auzit pufnind din când în când, nici n-ai fi zis că e acolo. - Probleme, Gogule?! Ai irosit vreo trei copaci printând toate CV-urile astea, nu era mai simplu să le vizualizezi pe computer? Ei, lasă Mișule, că te prind eu la prin- ter, să-ţi dau numa’ copaci! gândi Gogu, dar se abţinu să comenteze, să nu-i dea apă la moară. Rămase impasibil și se adânci și mai mult în studiul hărtiilor. Mișu dădu să mai zică ceva, n-ar fi rezistat tentaţiei de a mai învârti puţin cuţitul în rană, dar se opri când îl văzu intrând pe Şefu’:

iCloud este un set de interfeţe și servicii oferite de Apple, pentru schimbul de date între mai multe instanţe ale aplicaţiei care rulează pe dispozitive diferite, într-un mod ușor de utilizat și sigur. Pe lângă faptul că reprezintă o soluție flexibilă pentru un număr mare de probleme, SDK –ul permite un acces simplu și robust din punct de vedere al dezvoltării. Pentru a putea lucra cu iCloud, avem nevoie în primul rând de un App ID con- figurat pentru iCloud. În Xcode, pentru proiect, trebuie să fie activat entitlements, și de asemenea, iCloud trebuie să fie con- figurat pe dispozitivul destinație pentru că applicațiile iCloud nu pot fi testate pe simulator. Pașii detaliați de configurare, nu fac obiectivul acestui articol, detaliile pot fi găsite pe https://developer.apple.com.

Încă din anul 2002, de la lansarea filmului Minority Report regizat de Steven Spielberg în care personajul principal John Anderton, jucat de Tom Cruise, interacţionează cu un calculator folosind o mănuşă şi gesturi ale mâinilor şi degetelor, lumea tehnologică a început să vorbească despre un nou mod de utilizare a calculatoarelor, un mod în care butoanele şi mouse-ul să nu fie principala metodă de interacţiune între om şi PC, un mod care să ofere utilizatorilor o interfaţă naturală (Natural User Interface - NUI). Pe parcursul anilor următori s-au făcut publice diferite proiecte şi concepte asemănătoare, dar abia după șapte ani, la Electronic Entertainment Expo 2009 (E3), Microsoft a anunţat Project Natal, punând accent pe ideea „You are the controller” („Tu eşti Controller-ul”).

Pe la începutul lui 2008, compania în care lucram la momentul respectiv a decis că trebuie să devenim agili și să folosim Scrum. Nu am înțeles exact de ce ar trebui să ne schimbăm modul de lucru pe care îl foloseam ca echipă, mai ales că până la urmă urmam SDLC (software development life cycle): cerințe, design, implementare, testare, mentenanță și aveam câte un release la 3-4 luni folosind waterfall.

De ce “big data”? Pentru că e un subiect la modă, pentru că piața pentru “big data” este un business de 70 de miliarde de dolari pe an cu o creștere de 15% de la an la an. Pentru că mai toate companiile mari de soft investesc în soluții orientate către “big data”, pentru că pe internet, zilnic, se generează o cantitate imensă de date (de ordinul sutelor de petabytes) și pentru ca toate aceste date sunt stocate și marea majoritate sunt supuse unor procese de analiză a datelor. Analiză care sa extragă informații utile pentru cei care le dețin, informații care de regulă duc la creșterea business-ului, amintim doar cîteva: detectarea patternului de cumpărare a utilizatorilor, o mai bună targetare a reclamelor, detectarea fraudelor, etc.

Programarea funcţională (FP) este un concept destul de vechi apărut în anii ‘50 odată cu crearea limbajului Lisp. Se bazează pe “calculul lambda”, care e o ramură a matematicii introdusă în anii ‘30 de catre Alonzo Church https://secure.wikimedia.org/wikipedia/en/ wiki/Lambda_calculus. Elementul central în FP sunt funcțiile și în general se lucrează cu structuri de date imutabile și funcții pure. În general limbajele funcționale oferă un set de unelte care uşurează mult lucrul cu funcții.

În ultima vreme am auzit/văzut în diferite contexte(grupuri, meetinguri…) subiectul Exploratory Testing despicat ca “firul în patru”. Targetul meu pentru acest articol e un rezumat – util, sper al ideilor primite, însușite, testate de către mine. Am tot ascultat dialoguri și monologuri legate de exploratory fie ele pro, fie contra. Urmărind un parcurs firesc al unei aplicații o să încerc să creionez și să subliniez câteva dintre argumente.

Povestea SociaLook a început în aprilie 2011, când proaspăt revenit după primul meu startup, eșuat, am început să plănuiesc o nouă afacere. Ideea a venit într-un mod natural: când lucram la primul meu start-up, Newistic, eram în România și trebuia să găsesc clienți printre agențiile de comunicare din Anglia și SUA. Astfel, am petrecut câteva săptămâni folosind LinkedIn si Twitter pentru a căuta oameni care sunt activi pe aceste medii și contactându- i direct. Metoda a funcționat, și am reușit să stabilesc întâlniri în Londra cu patru persoane, iar trei dintre acestea au devenit clienți. În concluzie, LinkedIn si Twitter s-au dovedit a fi mult mai eficiente decât e-mailul.

Am să încep prin a vă prezenta o dilemă legată de alegerea intervievatului din acest număr al revistei: Dan Luţaş. Mi-a fost coleg de liceu şi facultate şi îmi place să îl consider prieten, lucru care a generat iniţial un conflict intern între obiectivitatea în alegerea şi prezentarea articolului, şi subiectivismul adus de amestecul vieţii personale cu cea profesională.

Cum să mă pregătesc pentru un interviu? Răspunsul în mintea mea este extrem de familiar. Dar, când încerc să-l pun pe hârtie, devine din ce în ce mai complicat. Așa este și cu participarea la interviuri. Te gândești că e o discuție degajată pe care o vei purta cu una sau mai multe persoane. Pus în fața faptului împlinit realizezi că ai emoții, pe care uneori nu știi cum să le controlezi și din teama de a nu avea momente stânjenitoare de liniște, răspunzi cât de repede poți la întrebarea care îți este adresată.